Băbească Neagră Omnia 2010, Senator Focșani

Băbească Neagră Omnia 2010, Senator Focșani Sec, I.G Terasele Dunării, 14.5%, Struguri ecologici, 17 lei Auchan Omnia este o Băbească Neagră a celor de la Senator pe care demult voiam să o încerc și despre care citisem prima dată la George. Așa că atunci când am văzut-o în Auchan la prețul de 17 lei, am cumpărat-o fără să stau prea mult pe gânduri. Culoarea este rubinie, destul de transparentă, cum e de obicei o Băbească Neagră. Nasul este expresiv, degajând fructe de pădure și note lemnoase. Pe un corp plinuț pentru ceea ce am întâlnit până acum la alte vinuri din acest soi, gustul este dominat de fructe de pădure, condimente și ierburi . Tanini fermi, aciditate ridicată și o notă amăruie pe care eu o pun pe seama lemnului. Alcoolul cam iese din corp dar dacă răciți bine vinul, nu este deranjant. Finalul este mediu spre lung, cu aceleași note condimentate, fructe de pădure și tanini puternici. Când se încălzește, vinul se schimbă. Mai degrabă în rău, pentru că alcoolul nu mai poate fi domolit ușor, ieșind mai accentuat din corp. Gustul structurat parcă de vișină zdrobită și cafea, mă face să citesc din nou eticheta. Scrie Băbească Neagră nu Merlot, deci îmi spun că poate mi se pare mie, că o fi de la contactul cu lemnul. În loc de concluzii, aș zice că e un vin care face cei 17 lei, fără doar și poate, dar nu sunt prea convins nici de tipicitate nici de ideea de a barica o Băbească Neagră.

4 Responses to Băbească Neagră Omnia 2010, Senator Focșani

  1. Salut,

    Eram si eu curios ca incerc acest vin, mai ales dupa postarea favorabila pe care ai mentionat-o. Experientele mele cu Babeasca au fost foarte neplacute, in special cu cea din gama “Moser”.
    Sper sa o pot folosi pe aceasta ca etalon de comparatie a celorlalte de pe piata.

  2. Ionuţ Ciobanu

    salut Mihai,
    nu stiu daca e sau va fi un etalon dar sigur e mult mai buna decat cea din gama Monser. din ce am baut eu pana acum(foarte putin-doar patru Babesti), cea de la Vinia e parca cea mai complexa,dar cred ca Babeasca de la Panciu e cea mai curata dpdv al tipicitatii.

  3. George Mitea

    Eu cred ca e vorba de oxidare aici. Visina din visinata sau visina putreda ar fi indicii, nu stiu daca asta ai experimentat. La sticla mea cireasa era nota principala. Iar de temperatura de servire, in mod clar ar trebui sa fie mai joasa, fiind un vin necorpolent si cu note usor rustice.
    Dar oricum ar fi o schimbare atat de rapida la un vin din 2010 este problematica.

  4. Ionuţ Ciobanu

    se prea poate sa fie inceput de oxidare. prea putreda nu cred ca era visina aia, dar nu era sigur cireasa. da, stiam de temperatura, intentionat am lasat-o in faza a doua sa creasca, sa observ schimbarile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.