Fetească Neagră & Merlot: O nouă revenire, sper că ultima

M-am decis să revin în blogosferă după o absență de aproape doi ani. E drept că între timp am mai publicat câteva note, dar sunt de fapt doi ani de absență. Nu o să vă plictisesc povestindu-vă de ce am hotărât să reiau scrisul, o să vă spun pe scurt ce anume o să fac. O să continui să scriu despre Fetească Neagră și Merlot, posturile despre aceste soiuri o să constituie majoritatea, ca și înainte. Dar spre deosebire de perioada precendentă, când aveam drept criteriu principal prețul, acum o să țin cont și de anul de recoltă. Prin urmare, anul de recoltă, soiul și prețul vor fi cele trei criterii pe care le voi avea în vedere pentru achiziționarea vinurilor. Din când în cînd o să public și posturi despre vinuri străine din aceeași categorie de preț, pentru a avea și un criteriu de comparație în ceea ce privește calitatea și prețul pe care le întalnim la vinurile de import.
O să încep cu orizontala Merlot 2011, un post pe săptămână (știu, poate e prea puțin cantitativ, dar nu aș vrea să nu mă pot ține de o eventuală promisiune) și 10-12 vinuri cu prețuri sub 30 de lei, cu care ne întâlnim des în super-market-uri și produse de companii cu oarecare notorietate.
Bine v-am regăsit.

8 Responses to Fetească Neagră & Merlot: O nouă revenire, sper că ultima

  1. George Mitea

    Bine te-am regasit!

  2. Ionuţ Ciobanu

    Multumesc George 🙂

  3. Bine ai (re)venit!

  4. Ionuţ Ciobanu

    Bine te-am re (gasit) Dan!

  5. Astept cu sufletul la gura articolele…

  6. Ionuţ Ciobanu

    …. si eu 🙂

  7. Cristian. E.

    Abia astept comentariile tale…

  8. Ionuţ Ciobanu

    si eu pe ale tale….

Leave a Reply

Your email address will not be published.