Goodwine noiembrie 2011: aglomeraţie şi vinuri bune

E prima dată când merg la Goodwine, asa că nu pot să compar cu alte ediţii, dar pot spune câteva vorbe despre ediţia aceasta. Duminică puţin după prânz, mare înghesuială, multă lume, spaţiu mic pentru expozanţi. Cu greu am reperat un loc unde să încerc să înţeleg ceva din vinurile degustate, lânga standul organizatorilor, lânga lada frogorifică cu gheaţă. Cum spuneam, nu am făcut şi nici nu îmi propusesem un tur de forţă, era oricum foarte greu în condiţiile existente. Am urmărit câteva crame româneşti şi câteva soiuri. O să vă spun pe scurt despre câteva din vinurile încercate în ordinea în care am făcut-o. La standul SERVE lume multă, reprezentanții cramei abia făceau faţă fluxului de întrebări şi mai ales pahare. M-am concentrat pe Feteasca Neagră 2009 din gama Terra Romana, un vin cu un nas perfect tipic, cu un corp mediu şi note de prune, coacăze plus puternice tuşe condimentate. Un mix promiţător dar care mai trebuie lăsat să se liniştească. De văzut dacă poate egala Feteasca din 2008, pe cea din 2007 cred că nu e posibil. Pus în gardă de Dan în privinţa magnum-urilor de la Vinarte, nu am ocolit unul dintre cele mai mari standuri de la târg.( nu vorbesc de muzeele Jidvei, Cotnari şi nici de Petro Vaselo). Magnumurile erau goale aşa că m-am mulţumit cu un Soare 2006, un vin lucrat cum trebuie, foarte bun.Am mai încercat şi un Negru de Drăgăşani 2009, vin rezonabil dar care prin notele de lactate şi caracteristicile de Merlot nu m-a încântat foarte mult. La Rotenberg, standul era conceput altfel, ca un spaţiu unde să stai de vorbă la un pahar. Interesant dar practic imposibil fără programare în condiţiile date. Mai rău era că măsuţa fiind ocupată, îngreuna degustarea vinurilor de către cei care nu se aflau strict în jurul ei. Cu greu am reuşit să rog o domnişoară să îmi pună un strop de Merlot Clasic 2008, un vin care a etalat un nas de vişine amare şi un pic de alcool care a dispărut rapid. Mi-a plăcut corpul în care vişina, taninii, cafeaua şi lemnul sunt elemente bine integrate. Un foarte bun Merlot, păcat că nu am putut insista mai mult. E drept că asta e valabil în aproape toate cazurile. Şi la Ştirbey era full dar am reuşit destul de repede să încerc un Novac 2007, vin care pentru mine a constituit surpriza plăcută a târgului. Cu un nas de coacăze, corp dens, note de prune, coacăze, plus terroir-ul de Stirbey, din perspectiva mea, Novacul este o sinteză de Fetească neagră şi Merlot dar care nu e nici una nici alta. E mai mult, deşi nu ştiu încă sigur ce. Merlot-ul 2009 de la Fautor- o cramă din Moldova de peste Prut-este un vin făcut destul de modern, cu o structură densă, gemoasă, cu note de prune afumate şi cu un nivel mai ridicat de zahăr. Foarte bun privit în această abordare. Timp de dezamăgiri nu a fost, în principal pentru că m-am dus cu repere clare de urmat. Dacă totuşi aş trece un vin la dezamăgiri, acesta ar fi Băbeasca Neagră Glia de la Senator. Nu că ar fi rău, dar mă aşteptam la mai mult fruct, la alcool mai bine ascuns şi la mai puţini tanini. Mi s-a părut o Băbească machiată prea strident iar eu căutam ceva mai soft si mult fruct. Cam atât, pentru că Filip nu mai are răbdare cu mine.

9 Responses to Goodwine noiembrie 2011: aglomeraţie şi vinuri bune

  1. Sa-ti traiasca mostenitorul!! Asa se uita la tine cand ai venit de la targ? 🙂
    In alta ordine de idei, asa e pe la targuri, lumea multa, aglomeratie…si eu spun de fiecare data ca ce degust la targ este sa imi fac o impresie generala, ca in rest nu ai nici o sansa sa intelegi ceva din vinuri. Si e pacat pt. ca unele chiar merita sa le intelegi mai pe indelete, dar macar am ceva idei pentru viitor!
    Imi pare rau ca nu ai prins degustarea de la Vinarte…eu m-am dus cum s-a anuntat la microfon, obisnuit fiind cu alte dati cand se termna vinul in 5 minute….:)

  2. George Mitea

    Of, va invidiez. Din punctul de vedere al entuziastului, la primul sau al doilea astfel de targ, ai impresia unui soi de Mecca, te simti dator sa experimentezi tot, intalnesti oameni, o iei ca pe o ocazie unica. Dupa cateva participari, va marturisesc ca nu mai e la fel de fun. Mai ales daca faci 9 ore dus intors…

  3. Acum depinde si cu cine te intalnesti..si cu cine te insotesti pe drum..:)
    Sunt convins ca dupa cateva participari o sa imi mai pierd entuziasmul…asa e natura umana. In schimb o sa avem pozele de la primele participari sa ne uitam pe ele…cand eram veseli si inflacarati. C’est la vie!
    Avea Jean Gabin un cantec incantator care se potriveste pentru situatia de fata: “Je sais” se numeste…

  4. George Mitea

    Pai eu m-am insotit la dus cu Hotel Pastis de Peter Mayle si la intors cu Cloud Atlas de David Mitchell. Din punctul asta de vedere a fost fructuos.
    PS: Gabin, mare om, mare caracter

  5. Ferice de tine ca mai ai timp sa citesti…ufff…
    Da, pregatesc o “verticala” cinematografica de sarbatori…sper ca va fi zapada afara ca sa fie “mise en place” complet.

  6. Ionuţ Ciobanu

    nu, asa se uita mereu, asta e problema. glumesc
    ai dreptate, in aglomeratia aia e iluzoriu sa vrei sa mai si intelegi ceva

  7. Ionuţ Ciobanu

    entuziast nu prea eram, dar recunosc ca voiam sa incerc mai multe vinuri in oarecare calm general

  8. Mihail Rotenberg

    Multumesc pentru aprecierile facute. Imi pare sincer rau ca nu am putut sta de vorba. ar fi trebuit sa rugati sa vorbiti cu mine. si ar fi trebuit sa-mi trimiteti un mail in prealabil. asa sunt expozitiile…va invit la crama cand doriti, chiar cand nu sunt eu acolo. adresa mea de mail o aveti probabi. si daca nu, mihail.rotenberg@rotenberg.ro

  9. Ionuţ Ciobanu

    cu placere, le meritati si multumesc pentru invitatie

Leave a Reply

Your email address will not be published.