Merlot Menestrel, Rotenberg, 2007

Cramele Rotenberg mi-au creat de la bun început impresia unei firme serioase, care ştie bine să se poziţioneze pe piaţă şi care foloseşte o strategie de marketing agresivă-combinând apariţiile editoriale cu o calibrare pe un anumit segment de consumator. Site-ul oferă multe micro informaţii despre vinurile produse aici, modul în care este organizată crama şi despre concursurile şi promoţiile care sunt în desfăşurare. Dl. Mihail Rotenberg este o prezenţă activă şi agreabilă pe blogurile de vin şi vinurile sale sunt în mare parte foarte apreciate. Existau deci toate premisele pentru a bea un vin de calitate. Menestrelul de la Rotenberg face parte din gama pentru retail şi este sec, nefiltrat, baricat 12 luni în baricuri din gorun românesc. A stat la fermentat 4 săptămâni în rotou mecanic şi are o concentraţie a alcoolului de 12.9%. Origine: plaiul Jugaurus 70%, plaiul Valea Oancei 20%, plaiul Guta 10% Aproximativ 33 de lei, Real Nas puternic, expansiv, de vişine amare. Atacul plin de visine, visine amare şi stejar. Dupa 15 minute, vişina lasă loc unor nuanţe plăcute de cacao şi ciocolată. Am detectat şi un pic de afumătură şi note ierboase. Post gustul lung de vişină şi stejar încheie periplul pe plaiurile Rotenberg. Nu e rău,mai ales dacă ne gândim la vârsta Cramei, dar ceva lipseşte din această combinaţie între vişină şi stejar. Cred că nu are destul corp care să lege ideal vişina, aciditatea bună şi stejarul, principalele elemente structurale ale Menestrelului. Un Merlot fără îndoială bun, dar care, luând în considerare notele de degustare ale altor bloggeri, a suferit o pierdere a corpolenţei.

15 Responses to Merlot Menestrel, Rotenberg, 2007

  1. Mihail Rotenberg

    1. Multumesc pentru calificarea prezentei mele ca “activa si placuta”. Eu ma credeam static si ursuz. Daca complimentul ar fi venit de la o doamna, ce m-as mai fi laudat cu el !
    2. La “Mondial du Merlot”2010 Menestrelul a luat 85.2 puncte (0.8 puncte sub punctaj de medalie de argint) iar Rotenberg-ul a luat doar 85 de puncte. Ca sa fiu sincer , m-am mirat. Totusi asta arata ca Menestrelul, la cei 30 -35 RONi la care se vinde , e un chilipir.
    3. Stima si succes cu blogul

  2. 1.cu placere. static si ursuz? deloc
    2.am comentat vinul din sticla cumparata din Real.as fi fost si mai fericit daca pe langa toate componentele enumerate mai sus, ar fi fost mai corpolent. dar asta e doar parerea mea
    3.multumesc

  3. Pingback: Merlot, Villa Zorilor 2007 | Feteasca Neagra si Merlot

  4. Pingback: Merlot < 35. Câteva consideraţii | Feteasca Neagra si Merlot

  5. l-am incercat si eu pentru prima data acum 30 de minute. prima impresie este a unui vin destul de robust, destul de pregnanta aroma lemnoasa, dar parca alcoolul se simte un pic agresiv la inceput, nu si dupa cateva secunde de la degustare. parere de amator 🙂

  6. amator sunt si eu,nu trebuie sa ne facem griji pentru asta.
    vinurile rotenberg-cele din prima faza cel putin-au mult lemn, e drept. alcool agresiv nu am detectat, daca imi aduc bine aminte. dar fiecare sticla e altfel.
    ce parere ai? a meritat banii?

  7. un vin ca asta pe acolo pare sa se invarta ca si pret. e un pic piperat, dar ca valoare e pe acolo. o sa il mai cumpar cu placere si in viitor. alte recomandari de la ei?

  8. incearca si menestrelul 2008. eu nu l-am baut, se pare ca e mai soft.
    apoi mai e clasicul rapsod in palierul 20 de ron.l-am vazut si cu 12 lei.
    in alta categorie de pret-merlotul 2006 si noile notorious si emeritus
    a, sa nu uit roze-ul

  9. uite cum depinde si cu ce mananci vinul .. aseara alcoolul nu mi-a mai transmis nici un mesaj agresiv, mi s-a parut chiar echilibrat.
    rapsodul l-am luat aseara din real la 18 ron, urmeaza la teste.

  10. da, evident. un vin mai astringent,taninos poate fi domolit de mancare. asa si trebuie

  11. sunt curios cum gasesti rapsodul. mie la inceput mi-a cantat frumos, fructat, cu multa cacao.
    apoi l-am gasit cu note dospite. alta data mai putin corpolent, timid.

  12. l-am gustat de 2 ori pe rapsod, ca sa fac o medie. si mie mi s-a parut ca are o aroma de fructe mai puternica decat menestrel. daca la menestrel mi se parea ca aroma de coacaze e predominanta, la rapsod se schimba cu gustul amarui de cirese. tanini la fix cum imi plac mie (nu f agresivi, dar totusi se simt).
    per total inca un vin de la rotenberg. dintre cele 2 parca prefer putin mai mult menestrelul totusi.

  13. asa e, Raposd-ul e mai fructat, dar eu coacaze nu am gasit la Menestrel. in fine asta e mai putin important.important e ca ti-a placut

  14. burebista

    domnule rotenberg , menestrelul e un vin bun , are ceva aparte fata de alte vinuri merlot . totusi , la 30-35 de lei nu e un chilipir .parerea mea si a celor impreuna cu care l -am baut este ca 30 de lei e pretul corect . adica atat cat e pretul la raft . oricum merita sa fie luat in seama oricand vrei sa cumperi un vin bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.