Merlot, Villa Zorilor 2007

Merlot Villa Zorilor 2007
Vinarte
DOC CMD Sec 13%
Dealu Mare-Zoreşti
15 lei, Mega Image

Ultimele săptămani le-am dedicat Feteştilor. Nu mi-am propus asta, a venit natural, precum trezitul dimineaţa sau antipatia faţă de şef. Astăzi, însă, un Merlot buzoian mi-a cerut prietenia şi a trebuit sa-i analizez doleanţa. Ultimele două Merlot-uri recenzate aici (Menestrelul şi Castelul) au fost niste reuşite, aşa că speram la o triadă de succes, una menită să-l flateze pe subsemnatul în felul următor: bravo mă, ştii vinuri bune şi ieftine, eşti inspirat!. N-a fost cazul.

Vinarte produce Merlot în două podgorii din două zone viticole diferite. În judeţul Mehedinţi în podgoria Castel Starmina şi în podgoria Villa Zorilor din zona Dealu Mare-Zoreşti în judeţul Buzău. Sticla de faţă provine din cea de-a doua podgorie, din recolta din 2007, ceea ce m-a făcut destul de curios.

Culoare de un roşu puţin cărămiziu datorită vârstei respectabile. Nasul plin cacao dar din păcate se simte şi o adiere de miros de motorină. Gustul e dominat de fructe de pădure, vişine şi cacao. Corpolent şi bine structurat, fără note lemnoase sau vanilate. Cu un final lung, ierbos şi piperat, ar fi putut fi un vin foarte bun pentru că are coloană şi tipicitate deşi nu e foarte complex din punct de vedere aromatic. Dar motorina se simte şi acum, e drept că mai puţin, dar e acolo. Nu că nu se poate bea. Se poate, mai ales că în cazul de faţă, eu eram singurul care tot detectam acest miros şi apoi gust de motorină. Unde să clasez acest vin? Dacă iau în calcul mirosul de motorină dar şi preţul redus ( în Auchan l-am văzut la 10 lei) aş spune că este un vin bun.
În urma unor searchuri nu am înţeles exact de unde provine mirosul ăsta de motorină sau băţ de chibrit. De la hidrogenul sufurat sau dioxidul de sulf?

Pentru că săptămânile viitoare aş vrea să încerc nişte Feteşti produse în Staţiunile de cercetare, dacă ştiţi de unde cum se pot cumpăra astfel de vinuri vă rog să îmi spuneţi şi mie.

5 Responses to Merlot, Villa Zorilor 2007

  1. uite pt feteasca si merlot : http://www.icdvv.ro/
    si doar pt merlot : http://www.pietroasaveche.ro/informatii-comerciale
    dar trebuie sa te deplasezi la ambele, daca nu ai vreun cunoscut pe acolo.

  2. multumesc Florin! la Buzau am un prieten, la Valea Calugareasca nu.

  3. Pingback: Blog despre vinuri | blog de râzi şi cu gura

  4. Pingback: Merlot < 35. Câteva consideraţii | Feteasca Neagra si Merlot

  5. Pingback: Fetească Neagră Villa Zorilor 2009 | Feteasca Neagra si Merlot

Leave a Reply

Your email address will not be published.